Comentariu la evanghelie și alte reflecții pe teme religioase și de spiritualitate
Ioan Botezătorul anunțase în pustie un botez în semn de convertire, adică de schimbare a vieții, spre iertarea păcatelor. Răspunsul este neașteptat: tot poporul alergă spre el. Poporul a înțeles că iertarea păcatelor nu poate avea loc în templu, printr-o acțiune liturgică, printr-o jertfă adusă Domnului, ci printr-o schimbare a vieții… Luca 3,15-16.21-22
În orice societate străinul a provocat întotdeauna teamă: teamă pentru ceea ce poate lua, pentru ceea ce poate sustrage altora și este văzut cu neîncredere. Evangheliile nu sunt de acord. În Evanghelii, străinii sunt mereu prezentați ca persoane pozitive care nu iau, ci îmbogățesc. Așa ne scrie evanghelistul Matei în episodul nașterii lui Isus care răspunde acelui slogan care este tipic oricărei societăți egoiste și exista și pe vremea lui Isus: „Mai întâi noi!”. Există un popor ales, un popor privilegiat care consideră că tot ceea ce contribuie la plinătatea vieții este dreptul său, și apoi, dacă mai rămâne ceva, și al altora. Ei bine, Isus, în învățătura sa, va spune: „Nu mai întâi noi, ci toți împreună”. Aceasta este ceea ce ne scrie evanghelistul prezentând nașterea lui Isus… Matei 2,1-12
Liturgia primei duminici a acestui an 2021 se deschide cu texte care sunt de bun augur. Evanghelia este prologul Evangheliei după Ioan, adică primele optsprezece versete în care evanghelistul reușește să cuprindă, să rezume și să reformuleze întreaga Evanghelie, astfel încât fiecare cuvânt este bogat în semnificații. Ei bine, acest prolog începe prin corectarea primei cărți a Bibliei… Ioan 1,1-18
De câte ori nu am ascultat această cântare a lui Isaía și de câte ori nu ne-a făcut să tresărim de entuziasm? Și totuși ne vorbește despre un Dumnezeu, cel al nostru, plin de tandrețe față de cei care suferă și sunt asupriți. Tandrețe și atenție pe care – dacă vrem – putem să le practicăm și noi față de persoanele abandonate și singure fără să ne uităm la culoarea pielii sau la credința mărturisită…
Istoria Bisericii este plină de contradicții, și deci de persoane care, deși trăiesc în interiorul ei, și-au manifestat dezaprobarea, cu mare libertate de spirit. Cu siguranță nu este ușor, iar unii, atât în trecut, cât și în ultimul timp, au fost nevoiți să sufere excluderi sau pedepse mai mult sau mai puțin severe…
De la „Nota” împotriva proiectului de lege Zan până la neînființarea unei comisii de investigare a infracțiunilor sexuale comise de cler. Pentru laicitate, în țara noastră anul 2021 a fost un alt an negru, marcat mai ales de două evenimente, ambele referitoare la Biserica Catolică și relația acesteia cu statul și cetățenii italieni…
Prima zi a noului an se deschide cu o urare, cu o veste bună. Și care este această veste, pe care ne-o aduce evanghelistul Luca? Că cei pe care religia îi socotește și îi consideră cei mai îndepărtați de Dumnezeu, în realitate, pentru Isus, ei sunt cei mai apropiați de Domnul… Luca 2,16-21
Atunci când citim Evanghelia trebuie mereu să distingem ceea ce evanghelistul vrea să ne spună, iar acest lucru este cuvântul lui Dumnezeu, care este valabil pentru totdeauna, de modul în care spune, folosind schemele teologice și literare ale culturii și ale timpului său. Acest lucru trebuie să-l avem în vedere cu atât mai mult în privința pasajului pe care Biserica, liturgia ni-l prezintă pentru sărbătoarea Sfintei Familii pentru că, dacă privim acest episod din punct de vedere literar, mai mult decât o familie sfântă pare să fie o familie cu adevărat neconcludentă. Un fiu care rămâne la Ierusalim fără să-și anunțe părinții, părinți care își dau seama de absența fiului abia după o zi întreagă și un fiu care de-a dreptul își ceartă părinții… Luca 2,41-52
În cercurile religioase și clericale din Occident se spune adesea că trăim într-o lume care l-a expulzat pe Dumnezeu din orizontul ei de valori, că credința în Dumnezeu a dispărut sau că nu mai are nicio influență asupra vieții oamenilor. (…). Însă trebuie să recunoaștem că ceea ce modernitatea occidentală respinge astăzi nu este atât ideea de Dumnezeu în sine, cât mai ales imaginea „mitică” și fantezistă a lui Dumnezeu (Theós) pe care religia a inventat-o și impus-o…
În cartea a doua a lui Samuel, precum și în prima a Cronicilor, este relatat un episod foarte important din istoria lui Israel: recucerirea de către David a chivotului legământului pe care dușmanii, filistenii, îl cuceriseră. Transportând această arcă a alianței de pe câmpul de luptă la Ierusalim, această arcă a stat pe loc în casa lui Óbed-Edóm timp de trei luni și Domnul a binecuvântat toată această familie. Prin chivotul legământului înțelegem un cufăr din lemn acoperit cu aur, care conținea cele două table de piatră ale legii. Era darul lui Dumnezeu pentru poporul său Israel. Ei bine, evanghelistul o prezintă pe Maria drept chivotul noului legământ: și ea, asemenea chivotului legământului, va rămâne trei luni în casa Elisabetei, iar prezența ei va fi o binecuvântare… Luca 1,39-45
Evanghelia acestei duminici este foarte lungă și este de neconceput, în timpul limitat pe care îl avem la dispoziție, să o putem citi și comenta în întregime, așa că ne vom concentra atenția doar asupra primelor versete, chiar și pentru faptul că sunt cele mai controversate și, probabil, cele mai importante, unde Isus spune: Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să duc la împlinirea deplină, dar nu așa cum credeți voi… Matei 5,17-37
Invitației la botez a lui Ioan Botezătorul în semn de schimbare a vieții, la convertire pentru a obține iertarea păcatelor răspund mulțimile, chiar și vameșii, necurații, și chiar soldații. Cei care nu răspund invitației lui Ioan Botezătorul sunt cărturarii, fariseii și preoții; cei care aparțin elitei religioase nu se gândesc că au nevoie de schimbare… Luca 3,10-18
Este necesar ca creștinismul să-l abandoneze pe Dumnezeu pentru a ajunge la Dumnezeu, adică la Realitatea Ultimă. „Creștinul viitorului trebuie să fie cineva care gândește și acționează într-un mod ateu”, capabil să trăiască fără Dumnezeul din înălțimile cerului, pentru că de fapt acesta nu există. Aceasta a fost intuiția lui Dietrich Bonhoeffer. În scrierile sale din închisoare, în 1944, vorbește despre un creștinism fără religie, adică ateu: „Trebuie să trăim ca oameni capabili să înfruntăm viața fără Dumnezeu. În fața lui Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu, să trăim fără Dumnezeu”. În conștiința Iubirii Primordiale trebuie să trăim fără Dumnezeul religiei. De asemenea și „lumea adultă (adică modernă) este fără Dumnezeu mai mult decât lumea non-adultă (adică tradițională) și tocmai de aceea poate mai aproape de el”…
